REZULTATE BAC 2013. O tânără de 20 de ani din localitatea Suraia, județul Vrancea, a încercat să se sinucidă cu medicamente după ce a picat examenul de bacalaureat, cu media 5,51, directorul colegiului din Focșani la care a absolvit fata spunând că aceasta a ratat bacalaureatul și anul trecut. Tânăra a absolvit Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani anul trecut, când a picat examenul de bacalaureat. Potrivit directorului Colegiului „Valeriu D. Cotea” din Focșani, Remus Paraschiv, tânăra a susținut din nou bacalaureatul, în această sesiune, și a picat din nou examenul, cu media 5,51. „A terminat anul trecut. Un coleg mi-a spus că este o fată la locul ei, cuminte și silitoare, nu era o excentrică. Știu că părinții ei sunt plecați la muncă în Italia și probabil că a căzut într-o depresie după ce a ratat din nou bacalaureatul. Singură fiind, a încercat să-și ia viața”, a declarat, marți, directorul Colegiului „Valeriu D. Cotea” din Focșani. Potrivit polițiștilor, tânăra de 20 de ani, din localitatea Suraia, ar fi înghițit câteva zeci de pastile dintr-un antiinflamator puternic, iar un cunoscut a sunat la 112. În momentul în care a fost găsită, ea le-a spus oamenilor legii că a vrut să se sinucidă pentru că nu a luat bacalaureatul.
REZULTATE BAC 2013. Site-ul EDU.RO a publicat REZULTATE BAC 2013. Potrivit primelor informații, rata de promovare la nivel național este de 55,4 la sută. Județele cu cel mai mic procent de promovare sunt Ilfov, Teleorman, Harghita, Covasna și Caraș Severin. De remarcat că 70 la sută dintre cei care au repetat bacul anul acesta (elevi din promoțiile trecute) l-au picat.
REZULTATE BAC 2013. Site-ul Promovabilitatea la bacalaureat este de 56,88 la sută în mediul urban și de 31,86 la sută în mediul rural, diferența fiind de peste 25 la sută, cea mai mare din ultimii 10 ani, potrivit rezultatelor definitive, înainte de soluționarea contestațiilor, anunțate luni. În intervalul 2004 – 2013, în fiecare an ponderea de promovare a bacalaureatului în mediul urban a fost superioară celei din mediul rural, diferențele variind între 5,5,7 și peste 25 de procente, transmite Mediafax.
REZULTATE BAC 2013. Sectorul 2 are cea mai mare rată de promovare din Capitală, respectiv 58,4 la sută, în timp ce în Sectorul 5 numai 38 la sută dintre candidați au promovat, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestațiilor, anunțate luni de Ministerul Educației. În Sectorul 4, rata de promovare a bacalaureatului a fost de 58,3 la sută, în Sectorul 1 – 58,1 la sută, în Sectorul 3 – 44 la sută, iar în Sectorul 6 – 41,3 la sută. Promovabilitatea la bacalaureat în București este de 50,5. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013, este de 55,4%, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestațiilor, anunțate luni de ministrul Educației, Remus Pricopie. În 2012, ponderea de promovare la nivel național a fost de 44,4, în timp ce în 2011 a fost de 45,7. Procentele de promovare a bacalaureatului au scăzut în 2011, odată cu introducerea sistemului de supraveghere în școli. Și în 2010 a fost o scădere a promovabilității, la 69,3, față de 81,4, în 2009, 78,3, în 2008, 82,08, în 2007, 80,4 în 2006, 84,6, în 2005, și 84,5 în 2004.
REZULTATE BAC 2013. Ministerul Educației, Remus Pricopie, a declarat că rezultatele mai bune de la Bacalaureat din 2013 se datorează faptului că subiectele au fost diferențiate, iar anul acesta au fost mai puțini elevi in sala de examen.
REZULTATE BAC 2013. Listele cu notele de la Bacalaureatul 2013 – sesiunea iunie-iulie – sunt afișate azi, luni, 8 iulie, pe EDU.RO și la avizierele liceelor unde absolvenții de clasa a XII-a au susținut examenele. Potrivit calendarului BAC 2013, rezultatele vor fi afișate până la ora 12:00 și tot azi se vor depune și contestațiile, între orele 12:00 – 16:00. Oficiali ai ministerului Educației au declarat aseară pentru Gândul că toate notele se vor afișa simultan. REZULTATE finale BAC 2013 vor fi afișate pe data de 12 iulie.
Ministerul Educatiei a anunțat deja aseară rata de promovare la nivel național, de 55,65%. Această rată de promovare este una parțială, după centralizarea a 98,3% din date. Cele mai slabe rezultate le-au inregistrat liceele tehnologice, unde au trecut de BAC 2013 doar 34,15% dintre absolvenți. De cealaltă parte, se află liceele teoretice, cu o rată de promovare de 76,95%.
REZULTATE BAC 2013 – BUCUREȘTI și JUDEȚE – vezi mai jos situația notelor, județ cu județ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO – 62,32 dintre absolvenții actualei promoții au luat bacul
Peste 60% dintre absolvenții actualei promoții de clasa a XII-a (62,32%) și 30,82% din absolvenții promoțiilor anterioare au reușit să promoveze Bacalaureatul, după cum reiese după centralizarea a 98,3% din date.
Ministerul Educației Naționale a centralizat, până duminică seara la ora 21,30, 98,3% din datele privind promovarea, la nivel de țară, a absolvenților de clasa a XII-a, care au susținut examenele din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie – iulie. ”Procentul de promovare pentru absolvenții promoției 2012 – 2013 este de 62,32%, în timp ce pentru absolvenții promoțiilor anterioare, care au participat la această sesiune, procentul este de 30,82%. Ca urmare, procentul total de promovare, la nivel național, este de 55,65%”, precizează MEN.
În ceea ce privește promovarea pe filiere, 34,15% reprezintă total absolvenți promoția curentă și anterioară – filiera Tehnologică, 76,95% – total absolvenți promoția curentă și anterioară, filiera Teoretică, și 66,39% – total absolvenți promoția curentă și anterioară, filiera Vocațională.
REZULTATE BAC 2013EDU.RO Top 5 județe cu cea mai mică rată de promovare la BAC 2013
1. Ilfov: 21,9% (BAC 2012: 15,1% / BAC 2011: 24,4%)
2. Teleorman: 35,2% (BAC 2012: 29% / BAC 2011: 46%)
3. Harghita: 42,4% (BAC 2012: 30,2% / BAC 2011: 64%)
4. Covasna: 42,7% (BAC 2012: 32,4% / BAC 2011: 44,2%)
5. Caraș Severin: 43% (BAC 2012: 30,2% / BAC 2011: 24,8%)
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO – Top 10 județe cu cel mai mare procent de promovare:
Brăila este județul cu cea mai mare rată de promovare după anunțarea primelor REZULTATE BAC 2013. O analiză diferențiată a rezultatelor în ultimii doi ani arată creșteri spectaculoase în județele din top 10:
1. Braila: 74,1% (în 2012: 59,2%, în 2011: 56,01%)
2. Cluj: 70,9% (în 2012: 54,3%, în 2011: 54,07%)
3. Iași: 67,5% (în 2012: 56,07%, în 2011: 41,9%)
4. Suceava: 64,4% (în 2012: 46,9%, în 2011: 65%)
5. Buzău: 63,9% (în 2012: 50,7%, în 2011: 53,2%)
6. Sibiu: 63,7% (în 2012: 51,6%, în 2011: 53,1%)
7. Bihor: 63,2% (în 2012: 53,3%, în 2011: 50,3%)
8. Alba: 62,2% (în 2012: 48,7%, în 2011: 38,4%)
9. Vaslui: 61,2% (în 2012: 48,1%, în 2011: 43,2%)
10. Prahova: 60,5% (în 2012: 45,4%, în 2011: 44,6%
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO – Brăila, județul cu cea mai mare rată de promovare, Ilfov, cea mai mică rată de promovare. Ponderea de promovare la exameul de bacalaureat în București este de 50,82 la sută, iar situația pe județe arată cea mai mare pondere de promovare este în Brăila – 74,17 la sută, și cea mai mică în Ilfov – 27,91 la sută, potrivit rezultatelor parțiale transmise de Ministerul Educației.
După centralizarea a 98,3% din date, ponderea de promovare la nivel național, la sesiunea iunie – iunie a bacalaureatului 2013, este de 55,65 la sută. Procentul de promovare este de 62,32 în rândul absolvenților de clasa a XII-a din promoția 2012 – 2013 și de 30,82 în rândul celor din promoțiile anterioare.
În ceea ce privește promovarea pe filiere, situația se prezintă astfel: filiera Tehnologică – 34,15 la sută, filiera Teoretică – 76,95 la sută, filiera Vocațională – 66,39 la sută.
Procentele de promovare pe județe sunt: Alba – 62,22, Argeș – 57,60, Arad – 52,62, București – 50,82, Bacău, 59,36, Bihor – 63,21, Bistrița-Năsăud – 58,31, Brăila – 74,17, Botoșani – 56,15, Brașov – 61,72, Buzău – 63,99, Cluj – 70,99, Călărați – 48,32, Caraș-Severin – 43,02, Constanța – 54,28, Covasna – 42,74, Dâmbovița – 46,79, Dolj – 47,10, Gorj – 56,99, Galați – 59,39, Hunedoara – 53,25, Harghita – 42,49, Ilfov – 27,91, Ialomița – 55,28, Iași – 67,55, Mehedinți – 46,94, Maramureș – 60,52, Mureș – 54,69, Neamț – 57,61, Olt – 43,44, Prahova – 60,56, Sibiu – 63,70, Sălaj – 57,93, Satu Mare – 57,81, Suceava 64,48, Tulcea – 57,85, Timiș – 54,41, Teleorman – 35,22, Vâlcea – 56,60, Vrancea – 54,63, Vaslui – 61,20.
REZULTATE BAC 2013. Rezultate BAC 2013 pe județe și în București:
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BUCUREȘTI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO ALBA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO ARAD
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO ARGEȘ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BACĂU
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BIHOR
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BISTRIȚA-NĂSĂUD
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BOTOȘANI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BRAȘOV
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BRĂILA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO BUZĂU
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO CĂLĂRAȘI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO CARAȘ-SEVERIN
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO CLUJ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO CONSTANȚA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO COVASNA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO DÂMBOVIȚA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO DOLJ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO GALAȚI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO GIURGIU
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO GORJ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO HARGHITA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO HUNEDOARA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO IALOMIȚA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO IAȘI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO ILFOV
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO MARAMUREȘ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO MEHEDINȚI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO MUREȘ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO NEAMȚ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO OLT
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO PRAHOVA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO SATU MARE
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO SĂLAJ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO SIBIU
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO SUCEAVA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO TELEORMAN
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO TIMIȘ
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO TULCEA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO VASLUI
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO VÂLCEA
REZULTATE BAC 2013 EDU.RO VRANCEA
REZULTATE BAC 2013